Poliţiştii Direcţiei Antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au descoprit, la două percheziţii efectuate în cartierele Giuleşti şi Chitila din Capitală, peste 1.100 de litri de anhidridă acetică.
Cei 1.180 de anhidridă acetică – principalul precursor folosit pentru producerea heroinei în zona Asiei Centrale şi a Turciei – au fost descoperiţi în peste 60 de butoaie din material plastic.
Din acestă cantitate de precursori ar fi putut fi obţinute aproximativ 600 de kilograme de heroină, care valorează pe piaţa neagră aproximativ 18 milioane de euro.
Anchetatorii au descoperit că principalul suspect în acest caz este Dumitru M, din Bucureşti, care intenţiona să vândă precursorii cu suma de 250 euro litrul.
Totodată, s-a mai stabilit că anhidrida a fost adusă pe o filieră internaţională, în care sunt implicaţi cetăţeni turci şi iranieni.
Dumitru este cercetat în stare de libertate.
Investigaţiile vor fi continuate de poliţiştii antidrog, sub coordonarea procurorilor DIICOT, în colaborare cu DEA (Drug Enforcement Administration) din SUA, cu omologi din ţările vest – europene, precum şi cu cei din Turcia.