Ministrul afirmă că „decizia premierului grec a stârnit îngrijorări majore în toate statele membre, nu numai din zona euro, ci şi din afara zonei euro”.
„Consecinţele unui «Nu» în acest referendum ar putea fi imprevizibile şi ar putea influenţa nu numai evoluţia zonei euro, ci şi evoluţia întregii Uniuni Europene. E clar că, în condiţiile în care acest referendum va fi menţinut, va trebui să ajutăm cât mai mult, astfel încât să se poată ajunge la un rezultat pozitiv. Un rezultat negativ la acest referendum ar putea avea consecinţe dramatice pentru întreaga Uniune Europeană şi pentru zona din care facem parte. În mod cert, dacă vor fi evoluţii negative în Grecia, acestea se vor răsfrânge şi asupra a ceea ce se întâmplă în România”, a spus Orban, citat de RFI.
Leonard Orban crede că în scenariul unui rezultat negativ al referendumului, „există riscul ca Grecia să intre în faliment”.
„În al doilea rând, există riscul ca Grecia să iasă din zona euro, cu toate consecinţele asupra acestei zone şi asupra întregii Uniuni Europene. Chestiunile acestea în mod cert vor crea tensiuni foarte mari la nivelul sistemului bancar, nu numai din Grecia, ci din întreaga Uniune Europeană”, spune Orban.
Guvernul elen a votat miercuri în favoarea propunerii premierului Giorgios Papandreou privind convocarea unui referendum referitor la planul de salvare a Greciei.
Votul a fost unanim, deşi unii dintre miniştri au criticat măsura înainte de a vota, potrivit canalului de televiziune Mega Channed.
Votul a avut loc cu numai câteva ore înainte ca preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel şi lideri ai Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional să se întâlnească miercuri cu oficiali eleni, la o reuniune de urgenţă programată să aibă loc la Cannes, înaintea summitului G20.
Un rezultat negativ al votului la referendum poate, teoretic, obliga Grecia să renunţe la moneda euro, afectând astfel întregul sistem financiar global.
Ministrul de Interne al Greciei, Haris Kastanidis, a declarat miercuri că referendumul ar putea avea loc în decembrie în loc de ianuarie. Kastanidis a afirmat anterior că referendumul va avea loc cel mai probabil în ianuarie.