Inspectorul sanitar şef Cristian Magherescu a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX că Inspecţia Sanitară de Stat va începe controale la toate saloanele de înfrumuseţare corporală din Bucureşti după 60 de zile de la publicarea Ordinului de ministru privind aprobarea normelor de igienă pentru acest tip de unităţi, respectiv din 20 septembrie.
"Vreau să-i informez pe şefii unităţilor de acest fel că nu vom face niciun rabat de la lege. Cabinetele de înfrumuseţare trebuie să corespundă normelor europene în vigoare, de aceea le-am reamintit că în 20 septembrie expiră termenul limită pentru amenajarea corespunzătoare a unităţilor", a mai spus medicul Magherescu.
Reprezentanţii saloanelor de înfrumuseţare care au nevoie de îndrumare, precum şi de legislaţia aferentă pentru încadrarea în normele europene pot cere informaţii sanitarilor aflaţi la sediul instituţiei din strada Spiru Haret nr. 14, a adăugat inspectorul sanitar şef al Capitalei.
Noul act normativ prin care saloanele româneşti de înfrumuseţare trebuie să corespundă normelor europene în vigoare face referire la modul în care trebuie realizată sterilizarea şi depozitarea instrumentarului, stocarea deşeurilor periculoase, acordarea primului ajutor în cazul accidentelor, precum şi normele de igienă impuse unor astfel de unităţi.
Astfel, este interzisă efectuarea operaţiunilor de piercing corporal persoanelor cu vârsta sub 16 ani şi de tatuaj celor sub 18 ani. În plus, în cabinetele de profil vor fi afişate, la loc vizibil, situaţiile în care tatuarea, micropigmentarea şi piercing-ul pot avea efecte negative asupra sănătăţii, respectiv diabet zaharat, hemofilie, boli de inimă, afecţiuni dermatologice, manifestări sau reacţii alergice, maladii transmisibile, sarcină, alăptare, precum şi deficienţe imunitare.