Până la ora 11:50, au fost schimbate 150,82 milioane de acţiuni FP, reprezentând 1,09% din capital, iar preţul celei mai recente tranzacţii a fost de 0,65 lei, maximul până la ora menţionată.
Titlurile FP au deschis prima şedinţă de tranzacţionare la 0,602 lei, sub valoarea nominală de 1 leu, pe un rulaj de 23 milioane de acţiuni. Cotaţia de la deschidere este şi minimul zilei.
Operaţiunile cu titlurile FP au dus rulajul BVB la 99,15 milioane lei (23,2 milioane de euro), cea mai mare valoare de la începutul lunii iulie 2010, când lichiditatea pieţei a fost de 141,68 milioane de lei (32,9 milioane euro).
Ultimele operaţiuni pe „piaţa gri” au fost realizate în luna decembrie a anului trecut la preţuri care au variat între 0,48 şi 0,52 lei/titlu. Valoarea nominală a unei acţiuni este de 1 leu.
Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.
La finalul anului trecut, statul deţinea, prin Ministerul Finanţelor Publice, 38,88% din acţiunile FP, iar restul titlurlor erau în portofoliile a 175 de companii şi fonduri de investiţii (19,49%) şi a 5.196 de persoane fizice (41,63%).