Potrivit cotidianului, care publică aceste informaţii într-un moment deosebit de stânjenitor pentru Guvernul britanic, la o zi de la ceremoniile din 11 noiembrie, „o notă internă, trimisă membrilor înaltului comandament din Afganistan, dezvăluie că 16.500 de militari vor fi concediaţi până în aprilie 2015”.
Potrivit Daily Telegraph, aceste reduceri afectează şi militarii răniţi în Irak sau Afganistan: „2.500 de soldaţi răniţi, dintre care 350 au braţe sau picioare amputate, nu vor fi scutiţi” de această măsură.
Ministerul Apărării va avea bugetul redus cu aproximativ 8 la sută în patru ani, conform planului de austeritate pus în practică anul trecut de premierul David Cameron. Aceste tăieri se vor traduce prin suprimarea a 7.000 de posturi în cadrul forţelor terestre până în 2015 şi aproximativ 17.000 de posturi în cele trei armate (sol-aer-apă), potrivit cifrelor oficiale furnizate până în prezent.
Astfel, 920 de posturi din cadrul forţelor terestre au fost deja suprimate în septembrie în cadrul unei prime tranşe de reducere a efectivelor.
Întrebat în legătură cu informaţiile apărute în Daily Telegraph, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a declarat că nu a fost luată încă nicio decizie cu privire la cea de-a doua tranşă de suprimare de posturi prevăzută.
Responsabilul de resurse umane din cadrul forţelor terestre, generalul de brigadă Richard Nugee, a asigurat că „nu există niciun proiect de schimbare a tratamentului rezervat soldaţilor bolnavi sau răniţi” şi, aşa cum este prevăzut, „fiecare caz va fi tratat individual”.