Prima pagină » Life-Inedit » Anastase va stasbili cu Sassu datele tehnice şi costurile pe care le implică transmisiile la TVR

Anastase va stasbili cu Sassu datele tehnice şi costurile pe care le implică transmisiile la TVR

Preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase (PDL) şi vicepreşedintele Camerei Bogdan Olteanu(PNL) se vor întâlni cu directorul general al SRTV Alexandru Sassu pentru a stabili datele tehnice şi costurile pe care le-ar implica proiectul de a transmite în direct la TVR lucrările Parlamentului.

Secretarul Camerei Dumitru Pardău a făcut, miercuri, această precizare, arătând că Biroul Permanent este deschis pentru o colaborare cu Televiziunea publică, TVR fiind cea care s-a oferit să transmită în direct lucrările Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Preşedintele-director general al TVR Alexandru Sassu a anunţat, miercuri, printr-o scrisoare, conducerea Camerei Deputaţilor, că Societarea Română de Televiziune este pregătită să difuzeze în direct lucrările Senatului şi Camerei Deputaţilor.

„În spiritul misiunii de serviciu public, pentru buna informare a cetăţenilor asupra activităţii Parlamentului României, Societatea Română de Televiziune este pregătită să difuzeze în direct lucrările Senatului şi Camerei Deputaţilor”, se arată în scrisoarea semnată de Sassu.

Pardău a precizat că echipa formată din Roberta Anastase şi Bogdan Olteanu va stabili, înpreună cu Sassu, costurile pe care le implică trasmiterea lucrărilor, dacă se vor difuza în direct şi lucrările comisiilor şi care părţi ale şedinţelor în plen se vor transmite în direct.