Prima pagină » Politic » Anastase:E nevoie de acest angajament de finanţare cu FMI, costurile sunt avantajoase pentru România

Anastase:E nevoie de acest angajament de finanţare cu FMI, costurile sunt avantajoase pentru România

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, la finalul întâlnirii conducerii Camerelor cu guvernatorul BNR, că o opinie reieşită a fost că este nevoie de angajamentul de finanţare cu FMI, costurile fiind avantajoase pentru România.

„A fost o întâlnire pe cât de interesantă, pe atât de utilă”, a spus Anastase, precizând că se încadrează „într-un program firesc pe care clasa politică în ansamblu trebuie să îl aibă în această perioadă, care ţine de solidaritate, dar şi de comunicare”.

Ea a arătat că s-a discutat despre acordul de finanţare cu UE şi FMI, care ocupă agenda publică, dar care preocupă în egală măsură şi clasa politică, dar şi cetăţenii.

„În egală măsură, opinia reieşită din această întâlnire a fost că este nevoie de acest angajament de finanţare, în aceste condiţii, aşa cum se discută, costurile sunt avantajoase şi menţinându-se ideea că este un acord preventiv, ceea ce este important de menţionat”, a spus Anastase.