Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va merge în China în al doilea semestru al acestui an, a anunţat Casa Albă într-un comunicat difuzat după prima întâlnire tete-a-tete a liderului american cu omologul său chinez, Hu Jintao, miercuri, la Londra, relatează AFP.
„Preşedintele Hu Jintao l-a invitat pe preşedintele (Barack) Obama să efectueze o vizită în China în cel de-al doilea trimestru al acestui an, iar preşedintele Obama a acceptat invitaţia cu plăcere”, se arată în comunicat.
Cei doi lideri au convenit, de asemenea, să susţină comerţul mondial şi să refuze protecţionismul, în pofida crizei economice, se mai arată în comunicatul Casei Albe.
Preşedintele american, care a ajuns marţi seara la Londra pentru a participa la summitul G20, s-a întâlnit miercuri cu omologul său chinez, Hu Jintao, după ce anterior a avut întrevederi cu premierul britanic Gordon Brown şi cu preşedintele rus Dmitri Medvedev.