„Noua conducere interimară de la Sibiu va fi supusă primului examen extrem de serios, europarlamentarele. Noua echipă am convingerea că va creşte performanţa PNL în judeţul Sibiu. Domnul Eugen Mitea, fostul preşedinte interimar, a fost înlocuit din dorinţa de a creşte performanţa PNL la Sibiu”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Ludovic Orban, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Noul lider interimar al PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că şi-a propus două obiective, respectiv voturi mai multe pentru liberali şi creşterea numărului de membri.
Potrivit lui Cazan, pentru alegerile europarlamentare, PNL Sibiu şi-a propus să obţină un scor mai mare de 13 la sută, procent obţinut la ultimul scrutin pentru Parlamentul European.
Mircea Cazan a spus că ar vrea ca fostul lider interimar al PNL Sibiu, Eugen Mitea, să fie şeful de campanie pentru alegerile europarlamentare în judeţ.
În contextul alegerilor europarlamentare, Ludovic Orban a spus că PNL vrea să obţină, la nivel naţional, un scor între 21 şi 25 la sută.
Liberalii sibieni au un candidat propriu pe lista pentru europarlamentare, pe Roberto Dietrich junior, aflat pe poziţia a 15-a.
Mircea Cazan este deputat PNL şi în mandatul trecut a fost consilier judeţean, în Sibiu. Din 2001 până în 2008 a fost vicepreşedinte al PNL Sibiu, iar în perioada 2001-2004, membru în delegaţia permanentă a PNL.
BPC al formaţiunii liberale l-a desemnat, la sfârşitul lunii martie, pe deputatul Mircea Cazan preşedinte interimar al PNL Sibiu, acesta înlocuindu-l pe Eugen Mitea.