Daniel Dăianu: BCE şi evitarea dezastrului

Deşi tăierea valorii nominale (haircut-ul) obligaţiunilor suverane ale Greciei este „organizată” („voluntar” încercându-se astfel evitarea „evenimentului de credit” care să declanşeze intrarea în acţiune a CDS-urilor), contaminarea operează în zona euro şi nu numai.

Lipsa de încredere în capacitatea liderilor europeni de a găsi o soluţie convingătoare la problema datoriilor suverane se adânceşte. Italia şi Spania nu sunt ţări insolvente, chiar dacă prima are o datorie publică de cca 120% din PIB. Dar ea are surplus primar şi prin ajustările anunţate de premierul Mario Monti el va creşte. În plus, mare parte a deţinătorilor de datorii sunt rezidenţi, iar scadenţa medie a obligaţiunilor este de 7 ani. Spania are datorie publică de sub 65% din PIB, adică inferioară celei a Germaniei (care este de cca 80% din PIB).

Drept este că Spania şi Italia nu au o perspectivă de creştere economică bună, aşa cum este şi pentru Portugalia, ca să nu mai vorbim de Grecia. Dar avem aici o dinamică infernală: criza de încredere, cu originea în principal în abordarea defectuoasă a problemei datoriilor suverane, înrăutăţeşte perspectiva de refacere economică şi complică garantarea serviciului datoriilor publice. Fiindcă, pentru o ţara, capacitatea de a onora obligaţiunile sale depinde de volumul lor (plus scadenţă) şi de creşterea să economică.

George Ştefan, lect. univ. dr şi Cristian Socol, prof. univ.dr., ASE Bucureşti: S-a grăbit Fitch când a redus perspectiva de rating a României? Ce argumente sunt pentru ca Standard & Poor`s şi Moody`s să nu procedeze la fel? Şi 10 întrebări.

18:56, 24 Ian. 2025

Criza de încredere măreşte costurile de finanţare şi refinanţare, favorizează o criză de lichiditate, care se poate transforma într-una de insolvenţă. Pieţele au îngheţat după ce a picat Lehman Brothers şi a fost nevoie de intervenţie masivă din partea unor bănci centrale, a insitituţiilor multilaterale (IFIs) pentru a preveni ca crize de lichiditate să se transforme în insolvenţe. Şi noi ţări intrate în UE, inclusiv România, au fost prinse în acest vârtej.

Un al doilea val de crize de lichiditate este în formare. Acesta este motivul pentru care cresc exhortaţiile pentru ca Bancă Centrală Europeană (BCE) să intervină în forţă. Îndemnurile au la bază un concept fundamental: împrumutătorul de ultimă instanţă (lender of last resort/LLR).

Crizele financiare din ultimele secole au obligat la apariţia băncilor centrale nu numai ca instituţii de emisiune şi garantori ai stabilităţii preţurilor, ci şi ca asiguratori ai stabilităţii financiare.

Panica, asaltul pe bănci (run on banks) cere ca băncile centrale să intervină în momentele grele. BCE a făcut-o, parţial prin linii speciale de finanţare şi achiziţii pe pieţele secundare, dar acum iar suntem pe marginea prăpastiei.

Citeşte mai departe pe www.zf.ro