În cursul unei sesiuni plenare, cei 142 de parlamentari prezenţi au aprobat această dată pentru alegerile prezidenţiale.
Conform legislaţiei în vigoare, scrutinul prezidenţial ar trebui să se desfăşoare în a doua duminică a lunii martie, dar cum aceasta va fi o zi lucrătoare în Rusia, a fost aleasă data de 4 martie, a explicat pentru Itar-Tass şeful Comisiei pentru Probleme Constituţionale a Camerei Superioare, Aleksei Aleksandrov.
Faptul că prezidenţialele se vor desfăşura în martie era cunoscut, dar nu fusese stabilită data exactă. Alegeri legislative se vor desfăşura în Rusia la 4 decembrie.
Premierul Vladimir Putin şi-a anunţat deja intenţia de a candida la scrutinul prezidenţial din martie, pentru a reveni la Kremlin.
Vladimir Putin, o figură importantă în ţară după două mandate la Kremlin (2000-2008), conduce partidul Rusia Unită, a cărui listă pentru alegerile legislative este deschisă de preşedintele Dmitri Medvedev.
În cursul unui congres al partidului din 24 septembrie, Medvedev – desemnat de Putin pentru a îl succeda la Kremlin în 2008, pentru că el nu mai putea candida după două mandate consecutive (2000-2008) – a renunţat la cursa pentru un al doilea mandat, anunţând că Putin va fi candidatul la Preşedinţie.
Candidatura lui Putin la prezidenţialele din 4 martie va fi confimată oficial sâmbătă în cadrul unui congres al Rusiei Unite.
Mandatul prezidenţial a fost prelungit de la patru la şase ani, iar Vladimir Putin poate teoretic să rămână la conducerea Rusiei pentru alte două mandate, până în 2024.