„Niciodată nu am văzut o reacţie a suporterilor ca la pauza meciului cu Tel Aviv. Suporterii nu pot să se îndepărteze de noi. La pauză au avut o reacţie de abandon, la fel cum am avut şi noi în teren în meciul cu Târgu Jiu, dar ştiu că se vor întoarce, pentru că Rapid a revenit după şase-şapte ani şi se luptă să iasă în faţă. Fac apel la suporterii noştri: ei au fost întotdeauna alături de noi, pentru aceste două-trei meciuri care au mai rămas până la finalul anului, avem mare nevoie de sprijinul lor. Nu a fost doar Dani Coman contestat, am fost şi eu şi toţi ceilalţi jucători”, a spus Lucescu.
Referitor la partida cu Sportul Studenţesc, contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I, Răzvan Lucescu a afirmat că „studenţii” reprezintă o echipă periculoasă, mai ales după venirea fostului său secund de la FC Braşov, Daniel Isăilă. „Venim după cele mai urâte cinci zile din această toamnă. Nu trebuie să le ridic eu moralul jucătorilor, până la urmă sunt jucători profesionişti şi ştiu că trebuie să se ridice. Urmează un nou meci în campionat şi dacă te uiţi în clasament, eşti tentat să zici că Sportul e jos, dar ţinând cont de problemele puse adversarilor în ultimele meciuri şi de venirea lui Isăilă, un antrenor care ştie să îi strângă în jurul lui pe jucători, atunci putem spune că Sportul este o echipă periculoasă, dar noi suntem gata de luptă”, a completat Lucescu.
Partida Rapid – Sportul Studenţesc, contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I, se va disputa, duminică, de la ora 20.30.