Raportul favorabil pentru bugetul acestui minister a fost aprobat, fără amendamente, cu 21 de voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” şi cinci abţineri.
În timpul dezbaterilor, parlamentarii din opoziţie au criticat absenţa de la lucrările comisiilor de specialitate a procurorului general, Codruţa Kovesi.
În replică, reprezentantul Ministerului Public prezent la şedinţă a explicat că procurorul general a făcut o delegare de competenţă în ceea ce priveşte susţinerea în faţa parlamentarilor a proiectului de buget şi că aceasta absentează în contextul vizitei directorului FBI în România.
Deputatul PSD Viorel Ştefan a criticat, pe de altă parte, faptul că, spre deosebire de parchete, instanţele gestionează „în regie proprie” sume mult mai mici, respectiv 62 de milioane de lei, aşa cum este cazul ICCJ, faţă de 600 de milioane de lei gestionate de parchete.
Deputatul PSD a arătat că restul de bani sunt daţi „cu ţârâita” instanţelor.
Reprezentantul Ministerului Public a precizat, în prezentarea bugetului pentru anul 2012, că din acest buget cea mai mare pondere o reprezintă cheltuielilor de personal.