Apărarea antiaeriană siriană a deschis focul asupra avioanelor israeliene, care au intrat în spaţiul aerian al Siriei după miezul nopţii, a adăugat sursa citată.
"Republica Arabă Siriană avertizează guvernul Israelului inamic şi îşi rezervă dreptul de a răspunde în conformitate cu ceea ce va considera adecvat", a precizat SANA.
Martori oculari au relatat că au auzit zgomotul făcut de cel puţin cinci avioane deasupra zonei Tal al-Abiad, aflată la graniţa Siriei cu Turcia, la aproximativ 160 de kilometri nord de oraşul sirian Rakka, şi au afirmat că aparatele s-au îndreptat apoi spre sud.
Armata israeliană nu a comentat informaţia. Autorităţile israeliene au cerut Siriei în repetate rânduri să pună capăt sprijinului acordat grupărilor palestiniene şi mişcării libaneze Hezbollah.
Siria a anunţat ultima dată că a deschis focul asupra unor avioane israeliene în iunie 2006, când aviaţia israeliană a survolat reşedinţa de vară a preşedintelui Bashar al-Assad. Oficiali israelieni au declarat atunci că acţiunea a reprezentat un mesaj, cerându-i liderului sirian să renunţe la susţinerea Hamas, după ce gruparea palestiniană răpise un soldat israelian.