Prima pagină » Știri externe » Peste 20.000 de prizonieri politici au fost eliberaţi în Egipt începând din februarie

Peste 20.000 de prizonieri politici au fost eliberaţi în Egipt începând din februarie

Peste 20.000 de prizonieri politici au fost eliberaţi în Egipt din februarie, după ce revolta populară a înlăturat regimului lui Hosni Mubarak, a anunţat marţi prim-ministrul Kamal al-Ganzuri citat de agenţia de presă Mena.
Peste 20.000 de prizonieri politici au fost eliberaţi în Egipt începând din februarie

„Un număr de 20.103 de prizonieri politici au fost eliberaţi începând cu februarie”, a declarat Ganzuri.

Acesta susţine că 68 de deţinuţi politici se află încă în închisoare, inclusiv 48 care au fost condamnaţi, conform lui Mena.

În timpul regimului lui Hosni Mubarak, care a fost înlăturat de la putere pe 11 februarie în urma protestelor, grupurile pentru apărarea drepturilor omului estimau la câteva mii numărul deţinuţilor politici închişi în virtutea legii cu privire la starea de urgenţă pe care regimul o utiliza împotriva adversarilor, în special a islamiştilor.

Conform acestei legi, al cărui scop a fost limitat anul trecut de Hosni Mubarak la lupta antiteroristă şi la traficul de droguri, suspecţii puteau fi reţinuţi pe termen nelimitat fără a fi inculpaţi şi primeau pedepse grele cu închisoarea.

Armata aflată la putere după înlăturarea lui Mubarak a menţinut această lege care vizează acum şi grevele, dar asigură că aceasta nu afectează protestele politice ale cetăţenilor.