Funar a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că persoanele vizate se fac vinovate de săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, abuz în serviciu în formă calificată.
"S-a ajuns în faza ca peste 100 de case, multe monumente istorice sau aflate în zonă de protecţie a monumentelor istorice, să fie demolate ilegal, fără ca autorizaţia de demolare să fie eliberată legal şi fără să existe acordurile şi avizele prevăzute de lege", a afirmat Funar, adăugând că mai multe persoane din instituţiile publice menţionate sau îmbolnăvit de "dolarită".
Funar susţine în plângere că Primăria comunei Roşia Montană a eliberat în ultimul an 140 de autorizaţii de demolare, deşi aceste acte trebuiau emise de Consiliul Judeţean Alba.
Potrivit senatorului PRM, au fost demolate ilegal 126 de clădiri, iar în prezent se lucrează la demolarea fostei case Şuluţiu, construită în anul 1897, monument istoric.