Prima pagină » Sport » Balint: Nu pot să spun că m-a mulţumit ceva în afară de cele trei puncte

Balint: Nu pot să spun că m-a mulţumit ceva în afară de cele trei puncte

Antrenorul formaţiei FC Timişoara, Gabi Balint, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că în afară de cele trei puncte obţinute în partida cu Oţelul Galaţi, scor 1-0, nu a fost mulţumit de nimic, aluzie la jocul mai puţin reuşit al echipei sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Sincer, nu cred că am putut mai mult astăzi. S-au adunat atâtea meciuri, a fost căldura asta insuportabilă. E uşor să ţipi de pe margine la jucători, să le ceri să alerge, să paseze, însă în momentul în care nu poţi… nu poţi. Trebuie să înţelegem şi să ne bucurăm de victorie până la urmă, pentru că după Cluj am fost trişti, acum e o victorie şi trebuie să ne bucurăm de ea, cu minusurile care au existat. Nu o să trecem cu uşurinţă peste aceste minusuri, dar au fost cauze obiective, bine că am câştigat, sunt trei puncte importante, asta contează. Nu pot să spun că m-a mulţumit ceva în afară de cele trei puncte”, a spus Balint.

Gabi Balint a precizat că s-a temut de partida cu Oţelul, tocmai din cauza stării de oboseală pe care o acuzau jucătorii săi. „E greu, aş fi vrut mai mult, dar iar am ratat cu uşurinţă. Am vorbit cu ei la pauză, mulţi erau dărâmaţi, mulţi dintre ei au jucat în perioada asta de două ori pe săptămână şi nu e uşor pentru ei. În plus, a fost şi căldura, care e cumplită. Am gândit partida mai ofensiv, să nu joc cu doi închizători. Am jucat un 4-1-3-2 şi începutul a fost destul de bun, până când oboseala şi căldura şi-au spus cuvântul. Mi-a fost teamă de meciul acesta, chiar i-am băgat în cantonament cu două zile înainte”, a menţionat tehnicianul.

Formaţia FC Timişoara a câştigat, sâmbătă, partida susţinută pe teren propriu în faţa echipei Oţelul Galaţi, scor 1-0 (1-0), într-un meci contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I, unicul gol fiind marcat de Gigel Bucur, în minurul 23.