Prima pagină » Știri externe » Franţa nu va pune în aplicare mandatul de arestare emis de TPI pe numele lui Florence Hartmann

Franţa nu va pune în aplicare mandatul de arestare emis de TPI pe numele lui Florence Hartmann

Franţa a anunţat că nu o va aresta pe Florence Hartmann, fosta purtătoare de cuvânt a TPI vizată de un mandat emis de această instanţă, a anunţat Ministerul francez de Externe.
Franţa nu va pune în aplicare mandatul de arestare emis de TPI pe numele lui Florence Hartmann

„Textele care vizează cooperarea între TPI şi Franţa nu se aplică decât în cazul crimelor grave pe care această instanţă are rolul de a le judeca”, a explicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei franceze.

„Calomnierea instanţei pentru care doamna Hartmann a fost condamnată nu se numără printre aceste crime, iar Franţa nu are nicio bază juridică pentru evaluarea acestei cooperări”, a precizat reprezentantul Ministerului de Externe.

TPI a emis în octombrie un mandat de arestare pe numele lui Florence Hartmann pentru că aceasta refuză să plătească o amendă de 7.000 de euro la care a fost condamnată în 2009.

Fosta corespondentă a ziarului Le Monde Florence Hartmann a fost purtătoare de cuvânt a procurorului TPI Carla Del Ponte în perioada 2000 – 2006.