Publicaţiile Marca şi AS au menţionat că jucătorul în vârstă de 27 de ani va semna un contract pe cinci ani, însă suma de transfer variază în cazul celor două publicaţii: Marca susţine că valoarea totală a transferului este de 63 de milioane de euro, Kaka urmând să primească opt milioane pe an, în timp ce As scrie că salariul brazilianului va fi de 9,1 milioane de euro pe an.
Venirea lui Kaka este condiţionată de câştigarea alegerilor de către Florentino Perez în cadrul adunării de alegeri ce va avea loc pe 14 iunie şi de alocarea comisionului solicitat de tatăl şi agentul jucătorului, Bosco Leite.
Omul de afaceri spaniol Florentino Perez şi-a anunţat oficial, joi, candidatura pentru preşedinţia clubului din capitala Spaniei. Potrivit presei, el ar putea cheltui cel puţin 200 de milioane de euro pentru transferuri, dacă va fi ales.