Prima pagină » Justiţie » Un tribunal din Moscova se pronunţă pentru întoarcerea lui Hodorkovski din Siberia

Un tribunal din Moscova se pronunţă pentru întoarcerea lui Hodorkovski din Siberia

Un tribunal a decis joi mutarea la Moscova a procesului intentat fostului director al grupului petrolier rus Iukos, Mihail Hodorkovski, acuzat de deturnare de fonduri, considerând ilegală desfăşurarea procesului la Cita, în Siberia, unde acesta este deţinut, relatează AFP.
Un tribunal din Moscova se pronunţă pentru întoarcerea lui Hodorkovski din Siberia
13 sept. 2007, 19:29, Justiţie

"Preşedintele tribunalului din Moscova a calificat drept ilegală cererea procurorului general adjunct Viktor Grin, de a conduce ancheta preliminară la Cita", a declarat avocatul lui Hodorkovski, Iuri Schmidt.

Fostul director marchează astfel un succes în acest caz, având în vedere că va fi judecat la Moscova şi nu la Cita, la 6.000 de kilometri de capitală, unde se desfăşoară în prezent procesul. Avocaţii săi apreciază că această îndepărtare este menită să le demoralizeze clientul şi să ţină presa la distanţă.

"Salut această decizie, însă mă tem că ea nu va fi respectată", a declarat Iuri Schmidt, explicând că Parchetul general ar putea să o conteste din nou.