Cele 11 state – România, Australia, Bulgaria, Ghana, Ungaria, Iordania, Kazahstan, Lituania, Polonia, Slovenia şi Ucraina – au semnat o declaraţie de principiu care descrie parteneriatul ca pe o "cooperare a statelor care aderă la un obiectiv comun: necesitatea folosirii cât mai extinse în lume, în siguranţă, a energiei nucleare în scopuri paşnice".
Energia nucleară este considerată din ce în ce mai mult tehnologie-cheie, deoarece ea produce electricitate fără să contribuie la efectul de seră, considerat responsabil pentru încălzirea globală.
Parteneriatul a fost lansat în februarie 2006 de Statele Unite. China, Franţa, Japonia şi Rusia au participat, în mai, alături de SUA, la reuniunea inaugurală a GNEP, desfăşurată la Washington.
Statele Unite vor să promoveze energia nucleară în scopuri paşnice, angajându-se în acelaşi timp împotriva proliferării armelor nucleare, în special în Iran, ţară care dezvoltă în prezent tehnologii-cheie precum îmbogăţirea uraniului.