Potrivit ministrului, cei 17 cetăţeni străini răniţi şi spitalizaţi în urma atentatului de luni sunt din Germania, Italia, Franţa, Serbia, Slovacia, Slovenia, Nigeria, Republica Moldova şi Tadjikistan.
Starea de sănătate a persoanelor rănite în atacul terorist de la Domodedovo se îmbunătăţeşte, a precizat ministrul rus al Sănătăţii, în cadrul unei întrevederi cu premierul Vladimir Putin.
Golikova a subliniat că răniţii primesc tot ajutorul medical de care au nevoie, iar spitalele la care au fost duşi dispun de toate echipamentele necesare.
Treizeci şi cinci de persoane au fost ucise în atacul terorist comis, luni, în zona de sosiri a aeroportului Domodedovo din Moscova.