Stancu a intrat pe teren în minutul 58, în locul lui Emre Colak.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Servet Cetin, în minutul 70.
La Galatasaray, portarul Robinson Zapata nu a făcut parte din lotul pentru acest meci, iar cel de-al treilea jucător achiziţionat vineri, Yekta Kurtuluş, a fost integralist. Pe toată durata partidei a evoluat şi Juan Culio, care a primit un cartonaş galben, în minutul 37. La Sivasspor, fostul fotbalist stelist Ricardo Pedriel a jucat în prima repriză.
Potrivit gazeteport.com, la partida din etapa a XVIII-a a campionatului Turciei au asistat cel puţin 40.000 de spectatori. Fanii care au folosit transportul în comun pentru deplasarea la stadion au beneficiat de această călătorie fără să plătească, Galatasaray asumându-şi costurile legate de deplasarea suporterilor.