Prima pagină » Știri externe » Sediul partidului aflat la putere în Egipt, incendiat de manifestanţi

Sediul partidului aflat la putere în Egipt, incendiat de manifestanţi

Manifestanţii au incendiat vineri, la Cairo, sediul Partidului Naţional Democrat (PND), aflat la putere în Egipt, în cea de-a patra zi a manifestaţiilor fără precedent împotriva regimului preşedintelui Hosni Mubarak, a anunţat televiziunea publică, citată de AFP.
28 ian. 2011, 19:23, Știri externe

Clădirea, cu vedere spre Nil, a fost cuprinsă de flăcări, potrivit imaginilor difuzate în direct de televiziune.

Preşedintele Mubarak a decretat restricţii de circulaţie începând de la ora 18.00 (18.00, ora României) şi până la 7.00, de vineri până la noi ordine, în oraşele Cairo, Alexandria şi Suez, care au înregistrat manifestaţii deosebit de violente vineri.

Anterior, în cursul zilei de vineri, protestatarii egipteni au incendiat două comisariate de poliţie din Cairo şi sediul guvernoratului din Alexandria.