O paritate oficială mai redusă decât cea de luni a fost anunţată la 12 ianuarie, când euro a fost cotat la 4,2523 lei.
Banca centrală a afişat vineri o rată de schimb de 4,2571 lei/euro.
Pe de altă parte, leul s-a depreciat luni în raport cu dolarul, astfel că paritatea publicată de BNR, de 3,1182 lei/dolar, a fost cu 1,74 bani peste cursul calculat vineri, de 3,1008 lei/dolar.
Primele tranzacţii au fost realizate la 4,2600 – 4,2610 lei/euro, puţin peste nivelul de la finalul şedinţei de vineri, când schimburile au fost efectuate la 4,2570 – 4,2585 lei/euro.
Ulterior, cursul a început să coboare uşor, astfel că în jurul orei 13:00, când BNR anunţă rata de referinţă, băncile comerciale tranzacţionau euro la 4,2530 – 4,2550 lei.
„Este o ofertă mai mare de euro în piaţă, probabil din partea companiilor exportatoare, care eu nevoie de lei şi vând euro. Totuşi, volumele de valută tranzacţionată au fost reduse”, a afirmat un dealer.
El a adăugat că monedele statelor din regiune înregistrau variaţii uşoare în raport cu euro. Astfel, zlotul se aprecia cu 0,3%, în timp ce forintul era în scădere cu 0,3%.
Dobânzile practicate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamente cu scadenţă la o zi au crescut la 4,13% – 4,63%, după ce vineri au fost de 3,76% – 4,26%. Totodată, au crescut şi randamentele afişate pentru sumele plasate pe termen de o săptămână, acestea ajungând la 4,29% – 4,79%, de la 3,8% – 4,29%.