Militarii erau mobilizaţi în zonă, dar nu şi poliţişti în uniformă.
Manifestanţii împotriva lui Mubarak menţionaseră anterior prezenţa unor poliţişti în civil printre miile de susţinători ai regimului veniţi să manifesteze în apropiere de piaţa Tahrir, o informaţie care a fost dezminţită imediat de Ministerul de Interne.
Confruntările dintre susţinătorii şi contestatarii lui Mubarak s-au soldat cu cel puţin 500 de răniţi, miercuri, potrivit unor surse medicale. Armata nu a intervenit în aceste violenţe, dar un jurnalist al AFP a declarat că aceasta a tras focuri de avertizare.