„Continuăm să guvernăm. Nu trebuie să cedezi, sunt un exemplu de rezistenţă: de 17 ani se lansează acuzaţii grele la adresa mea pentru a mă trimite acasă, dar eu continui să rămân în funcţie”, a afirmat Il Cavaliere într-o intervenţie telefonică în cursul unei sărbători a partidului său, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
„Nu există o alternativă credibilă la această majoritate (formată de partidul său, Poporul Libertăţii – PdL – şi aliatul său populist Liga Nordului), a subliniat el. „Sunt atacuri de o violenţă inedită împotriva mea, dar voi continua să merg înainte”.
„Aceste procese ridicole vor avea efectul unui bumerang”, a asigurat el, făcând aluzie la scandalul sexual Rubygate, cu care se confruntă de 15 zile. Ruby este numele de scenă al unei tinere marocane pe care premierul italian ar fi plătit-o în schimbul unor servicii sexuale atunci când aceasta era în continuare minoră, ceea ce constituie un delict în Italia.
O serie de manifestaţii şi apeluri la demisie au fost lansate la adresa preşedintelui Consiliul de Miniştri de la începutul scandalului Ruby, iar sâmbătă după-amiază, intelectualii de stânga cum ar fi scriitorul Umberto Eco şi autorul cărţii despre mafia Gomorra, Roberto Saviano, au participat la un miting la Milano.
Obiectivul lor a fost să ceară demisia premierului, pentru a „elibera (Italia) de puterea sa coruptă şi corupătoare, de atacuri împotriva Constituţiei, magistraturii şi de atingerile aduse demnităţii femeii”.
„Democraţia noastră trăieşte ca un ostatic”, a denunţat Roberto Saviano, întâmpinat ca un rock-star de miile de persoane venite să asiste la acest miting în sala de concerte PalaSharp. Trebuie să „ne revoltăm împotriva imaginii unei ţări corupte” şi să susţinem „dreptul de a visa la o Italie mai curată”, a apreciat el.
Fostul preşedinte italian Oscar Luigi Scalfaro (1992-1999) a intervenit şi el, afirmând că „trebuie mişcată opinia publică, fiecare cetăţean trebuie să acţioneze pentru ca democraţia să triumfe în faţa antidemocraţiei”.
La rândul său, Umberto Eco a declarat: „Suntem aici pentru a apăra onoarea Italiei, pentru a aminti lumii că italienii nu sunt toţi la fel”. Berlusconi are în comun cu peşedintele egiptean Hosni Mubarak „micul defect că nu vrea să demisioneze”, a glumit el.
Aceste declaraţii l-au lăsat impasibil pe premier, care a afirmat că „nu trebuie luaţi în serios”.
La Florenţa (Toscana, centru), o altă manifestaţie a reunit 3.000 de persoane, între care realizatoarea Francesca Comencini, pentru a apăra demnitatea femeilor şi a protesta faţă de comportamentul lui Berlusconi faţă de ele.
În faţa acestor manifestaţii, Berlusconi afirmă că are „pielea groasă”. „Potrivit sondajului de luni al Euromedia, preşedintele Consiliul obţine 51 la sută, în timp ce PdL şi Liga 45 la sută, şi este deci învigător”, a declarat el.
„Acest lucru ne dă încredere pentru următoarele alegeri, în pofida tuturor criticilor care mi-au fost adresate”, a declarat el.