Starul nominalizat la Oscar pentru rolul din filmul „127 Hours” este solicitat de producători pentru rolul vrăjitorului, care le-a mai fost propus actorilor Robert Downey Jr. şi Johnny Depp, care au refuzat oferta.
Filmul spune povestea unui tânăr iluzionist forţat să călătorească cu un circ într-un balon, cu care ajunge, în urma unei tornade, pe tărâmul lui Oz – condus de două vrăjitoare malefice.
Dacă actorul în vârstă de 32 de ani va accepta rolul, el va lucra împreună cu Sam Raimi pentru prima dată din 2007, când a fost lansată partea a treia a seriei „Omul Păianjen/ Spider-Man”.
Noul proiect cinematografic va fi realizat de studiourile Disney, filmările urmând să înceapă în cea de-a doua jumătate a acestui an.
James Franco a putut fi văzut recent în „Mănâncă roagă-te iubeşte/ Eat Pray Love”, „Întâlnire cu surprize/ Date Night”, dar şi în rolul Harry Osborn din trilogia „Spider-Man”.
El va prezenta împreună cu actriţa Anne Hathaway şi cea de-a 83-a gală a premiilor Oscar, care va avea loc pe 27 februarie, la Los Angeles.