„Dorim să aflăm de la sursă, şi nu prin conferinţe de presă ale altor actori politici români, care este conţinutul noului acord preventiv cu România şi dorim, mai ales, să ştim care sunt şansele pentru relansarea economică reală, pentru repornirea creării de locuri de muncă în România şi, mai ales, să aflăm şi care sunt elementele, constrângătoare, care, în mod evident, vor fi ataşate acestui acord”, a spus el.
Potrivit senatorului, întâlnirea va avea loc la ora 14.00.
Preşedintele a anunţat, duminică seară, că noul acord cu FMI va fi pe doi ani şi nu va implica finanţare, fiind de tip preventiv, de precauţie, şeful statului menţionând că Fondul şi UE vor ţine la dispoziţia României banii.
De asemenea, el preciza că noul acord cu FMI, BM şi CE va fi de cinci milarde de euro, 3,6 miliarde urmând să provină de la Fond, iar 1,4 miliarde, de la Comisia Europeană.
El a mai spus că actualul acrod cu FMI, UE şi BM s-a încheiat cu succes şi că s-au creat condiţii pentru a se trece la o creştere economică durabilă, deşi unele măsuri luate au fost extrem de dureroase pentru cea mai mare parte a populaţiei.
O misiune FMI – CE se află în România pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se analizează îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi se negociază condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv. Misiunea se încheie marţi, 8 februarie.
Şeful statului s-a întâlnit cu membrii delegaţiei sâmbătă seară, la Cotroceni.