Prima pagină » Social » Anchetă a Poliţiei Sibiu, după ce un bărbat a incendiat casa în care stătea cu chirie

Anchetă a Poliţiei Sibiu, după ce un bărbat a incendiat casa în care stătea cu chirie

Poliţiştii din Sibiu au deschis o anchetă în cazul unui bărbat de 71 de ani care a dat foc locuinţei în care stătea cu chirie, acesta ajungând la spital cu arsuri grave pe faţă şi la mâini, transmite corespondentul MEDIAFAX.
07 feb. 2011, 17:30, Social

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul Luciana Balteş, poliţiştii au deschis, luni, un dosar de cercetare penală pe numele unui bărbat de 71 de ani, care a dat foc casei în care locuia cu chirie.

„Biroul Investigaţii Criminale face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi ameninţare”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Luciana Balteş.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, în urma incendiului, bărbatul care l-a provocat a suferit arsuri de gradele I, II şi III la faţă şi la mâini şi a fost transportat la spital.

„În urma incendiului au ars planşeul unei camere, pe o suprafaţă de aproximativ 12 metri pătraţi, patru paturi, un televizor, o sobă, o comodă şi o masă. Cauza probabilă care a determinat izbucnirea incendiului a fost folosirea intenţionată a focului pentru a genera incendiul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Diana Lazăr.

Pompierii au stabilit că valoarea totală a prejudiciului se ridică la aproximativ 100.000 de lei.