Prima pagină » Politic » Birourile Permanente ale celor două Camere se reunesc miercuri la 12.00

Birourile Permanente ale celor două Camere se reunesc miercuri la 12.00

Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului se reunesc miercuri la 12.00 pentru a stabili calendarul legat de audierile şi votul în plen privind noul Cabinet condus de Mihai Răzvan Ungureanu.
Birourile Permanente ale celor două Camere se reunesc miercuri la 12.00

Şedinţa va avea loc, miercuri, începând cu ora 12.00, la Senat, sala „Avram Iancu”.

La încheierea acesteia va avea loc şedinta Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, la sala „Barbu Catargiu”.

Ungureanu discută, marţi, cu reprezentanţi grupurilor parlamentare în perspectiva alcătuirii noului Cabinet.

Andreea Paul Vass, Gabriel Berca, Cristian Petrescu, Alexandru Nazare, Stelian Fuia, Cătălin Baba, Răzvan Mustea, Claudia Boghicevici şi Bogdan Drăgoi sunt propunerile PDL pentru miniştri în Cabinetul Ungureanu, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din partid.