Prima pagină » Politic » CABINETUL UNGUREANU: Premierul desemnat şi coaliţia au aprobat programul de guvernare şi lista miniştrilor, dar fără Economie

CABINETUL UNGUREANU: Premierul desemnat şi coaliţia au aprobat programul de guvernare şi lista miniştrilor, dar fără Economie

Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu şi liderii coaliţiei au aprobat programul de guvernare al noului Cabinet şi lista miniştrilor, fără ca deocamdată să fie însă stabilită şi persoana care va prelua Ministerul Economiei, după ce Vass a renunţat la acest portofoliu.
CABINETUL UNGUREANU: Premierul desemnat şi coaliţia au aprobat programul de guvernare şi lista miniştrilor, dar fără Economie

„A fost aprobat programul de guvernare şi lista cu miniştri, dar fără Vass. Pentru protocolul solicitat de UDMR, vor mai fi discuţii”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse participante la şedinţa coaliţiei.

La ora transmiterii acestei ştiri, discuţiile dintre Ungureanu şi liderii coaliţiei, care au început în jurul orei 20.00, sunt în desfăşurare.

Lista miniştrilor care vor forma noul Guvern urmează să fie anunţată miercuri dimineaţă de către premierul desemnat.

Gabriel Berca, Cristian Petrescu, Alexandru Nazare, Stelian Fuia, Cătălin Baba, Răzvan Mustea, Claudia Boghicevici şi Bogdan Drăgoi sunt propunerile PDL pentru miniştri în Cabinetul Ungureanu, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Andreea Paul Vass a anunţat, marţi seară, că a refuzat nominalizarea pentru portofoliul Economiei, menţionând că „argumentele sunt în primul rând personale” şi că le mulţumeşte colegilor din PDL pentru încrederea acordată.

Pentru portofoliile deţinute de UNPR şi UDMR nu au fost anunţate modificări. De asemenea, Cătălin Predoiu ar urma să conducă în continuare Ministerul Justiţiei, iar Leonard Orban – Ministerul Afacerilor Europene.

UDMR ridică însă condiţii pentru susţinerea noului Guvern, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, precizând că formaţiunea sa doreşte încheierea unui protocol al coaliţiei pe 2012, care să se refere inclusiv la Facultatea de Medicină de la Mureş şi Autostrada Transilvania.

Surse oficiale au declarat, luni seară, agenţiei MEDIAFAX, că liderii coaliţiei au convenit să înceapă încă de marţi dimineaţa consultările pentru formarea viitorului guvern, astfel încât audierile în Parlament ale noilor miniştri să fie încheiate cel târziu miercuri. După finalizarea audierilor va urma votul în Parlament pentru noul Cabinet, toate procedurile de învestire a noului Cabinet fiind preconizate să se încheie cel târziu joi.