Prima pagină » Știri externe » Hamid Karzai critică „instalatorii” coaliţiei internaţionale din Afganistan

Hamid Karzai critică „instalatorii” coaliţiei internaţionale din Afganistan

Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, a comparat anumite unităţi civile-militare ale coaliţiei internaţionale cu "instalatori" care şi-au îndeplinit sarcinile şi trebuie să plece pentru a permite Guvernului afgan să dezvolte ţara, informează AFP.
08 feb. 2011, 19:16, Știri externe

„O unitate civilă-militară este ca un instalator. Când se sparge o conductă în casă, chemăm un instalator. Dar după ce a făcut reparaţiile, acesta pleacă, nu?”, a declarat Karzai.

Echipele provinciale de reconstrucţie sunt mici unităţi desfăşurate în provincii afgane pentru proiecte de reconstrucţie.

„Aceste unităţi sunt precum instalatorii veniţi să ne ajute, dar care acum trebuie să plece”, a spus Karzai, subliniind că aceste unităţi blochează eforturile afgane pentru îmbunătăţirea bunei guvernări.

Karzai, ale cărui relaţii cu occidentalii sunt tensionate după scrutinul prezidenţial marcat de fraude din 2009, critică frecvent „ingerinţele” occidentale în afacerile interne ale Afganistanului. La rândul lor, liderii occidentali denunţă corupţia din cadrul administraţiei afgane.

Aproximativ 140.000 de militari ai coaliţiei internaţionale, dintre care două-treimi sunt americani, sunt desfăşuraţi în Afganistan pentru stabilizarea ţării.