Prima pagină » Sport » Magath: Victoria ar fi fost un rezultat mai bun, dar sunt mulţumit şi de remiză

Magath: Victoria ar fi fost un rezultat mai bun, dar sunt mulţumit şi de remiză

Tehnicianul Felix Magath a declarat marţi seară că Schalke 04 ar fi meritat să câştige meciul cu Valencia însă este mulţumit şi de remiza, scor 1-1, înregistrată în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, informează AFP.
16 feb. 2011, 09:40, Sport

„Echipa a meritat remiza. Am avut ocazii bune de a deschide scorul şi este păcat că au marcat deoarece nu am jucat mult mai rău ca ei. În a doua parte am anihilat jocul Valenciei. Victoria ar fi fost un rezultat mai bun, dar sunt mulţumit şi de remiză. Va trebui să fim mai vigilenţi în retur deoarece Valencia este o echipă bună şi periculoasă în deplasare. Raul a ştiut să-şi exploateze punctele forte şi nu vreau să vorbesc doar de gol, el a fost bun tot meciul”, a declarat Magath.

Echipa germană Schalke 04, fără mijlocaşul român Ciprian Deac, a terminat la egalitate, marţi, în deplasare, scor 1-1 (0-1), cu formaţia spaniolă FC Valencia, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Gazdele au deschis scorul prin Soldado, în minutul 17, oaspeţii reuşind egalarea prin Raul, în minutul 64.