Curveball, cum era numit de serviciile de informaţii germane şi americane cu care a colaborat, a declarat pentru The Guardian că a „fabricat poveşti” despre camioane cu arme biologice şi fabrici secrete, în încercarea de a doborî regimul lui Saddam Hussein, de care a fugit în 1995. „Poate că aveam dreptate, poate că nu”, a declarat el. „Ei mi-au dat această şansă. Aveam şansa să inventez ceva pentru a răsturna regimul. Eu şi fiii mei suntem mândri de acest lucru şi pentru că suntem motivul care le-a oferit irakienilor accesul la democraţie”, a subliniat el.
Fostul director al CIA în Europa Tyler Drumheller consideră „fascinantă” această mărturisire a lui al-Janabi, adăugând că apariţia adevărului îl face să se „simtă mai bine”. „Cred că există, în continuare, numeroşi oameni care cred că ar fi fost ceva acolo. Chiar şi acum”, a subliniat el. În singurul interviu pe care l-a oferit anterior, al-Janabi a negat că ar fi ştiut ceva despre presupusul său rol în cazul construit de Statele Unite pentru invadarea Irakului.
Într-o serie de întâlniri cu publicaţia britanică, în Germania, la Karlsruhe (sud-vest), unde a primit azil, al-Janabi a declarat că i-a spus unui oficial german, pe care l-a desemnat ca „Doctor Paul”, despre existenţa unor camioane cu arme biologice, încă din 2000. BND (serviciile secrete germane) l-au identificat drept inginer chimist şi l-au abordat imediat după 13 martie 2000, în căutarea de informaţii din interior despre regimul lui Saddam Hussein, a declarat al-Janabi.
El afirmă că a fost prezentat ca „mincinos” de fostul său şef încă de la jumătatea lui 2000. Atunci, BND a efectuat o vizită în Golf, aparent la Dubai, unde a discutat cu fostul său şef de la Comisia irakiană pentru Industrii Militare, doctor Bassil Latif, care a negat că „există camioane”. Al-Janabi a spus că a confirmat afirmaţia lui Latif, pentru BND, care nu l-a mai contactat până la sfârşitul lui mai 2002, dar şi-a dat seama că declaraţiile sale iniţiale erau luate în serios.
El susţine că oficialii l-au „motivat” să vorbească sugerându-i că soţia sa însărcinată nu va putea veni, din Spania, să i se alăture în Germania, dacă nu cooperează. Astfel, susţine el, întâlnirile au continuat în 2002, devenindu-i tot mai clar că se construia un caz pentru război. Dar al-Janabi susţine că nu a mai fost întrebat despre camioanele cu arme biologice până înainte cu o lună de discursul lui Colin Powell la ONU. După discurs, l-a sunat pe contactul său din BND, acuzând serviciul că a încălcat acordul de a nu furniza informaţiile sale altor ţări, după care a fost consemnat la domiciliu 90 de zile.