Prima pagină » Știri externe » Tunisia cere informaţii despre starea de sănătatate sau „eventualul deces” al fostului preşedinte

Tunisia cere informaţii despre starea de sănătatate sau „eventualul deces” al fostului preşedinte

Guvernul tunisian a cerut duminică autorităţilor saudite informaţii privind starea de sănătate sau "eventualul deces" al fostului preşedinte Zine El Abidine Ben Ali, care a fugit în Arabia Saudită la 14 ianuarie, relatează AFP.
20 feb. 2011, 21:17, Știri externe

Ministerul de Externe tunisian a anunţat că a cerut oficial Arabiei Saudite să furnizeze „în cel mai scurt timp toate informaţiile de care dispune în legătură cu starea de sănătate a preşedintelui destituit, ţinând cont de informaţiile contradictorii vehiculate în legătură cu deteriorarea stării sale de sănătate şi chiar decesul său”.

Fostul preşedinte, destituit în urma unei contestări populare fără precedent, se află într-un spital din Jeddah şi, conform unor surse apropiate de familia sa, se află în comă după un accident vascular cerebral.

Tunisia a cerut duminică şi extrădarea fostului preşedinte, afirmând că acesta este implicat în comiterea unor crime grave.