Prima pagină » Știri externe » Zeci de mii de şiiţi au protestat în nordul Yemenului cerând demisia regimului de la Sanaa

Zeci de mii de şiiţi au protestat în nordul Yemenului cerând demisia regimului de la Sanaa

Zeci de mii de şiiţi au participat la Saada, în nordul Yemenului, la un miting împotriva regimului condus de preşedintele Ali Abdallah Saleh, anunţă organizatorii, citaţi de AFP.
21 feb. 2011, 16:58, Știri externe

„Zeci de mii de persoane au participat la un marş la Saada pentru a cere demisia regimului; mitingul a fost organizat la apelul liderului zaidit Abdel Malek al-Houthi şi a Forumului comun”, anunţă unul dintre organizatori.

În cursul marşului, manifestanţii şi-au exprimat solidaritatea cu protestatarii care s-au adunat la Sanaa, Aden şi în alte oraşe pentru a cere demisia regimului.

Oraşul Saada este fieful unei puternice rebeliuni islamiste faţă de regimul aflat la putere la Sanaa.

În februarie, forţele guvernamentale şi insurgenţii şiiţi au semnat un acord de încetare a focului în nordul Yemenului, după deteriorarea situaţiei la frontiera cu Arabia Saudită.