COM: „Jawohl, mein Führer! „

Mai la îndemână şi mai util este să trecem în revistă câteva truisme care au căpătat, în timp, valoare de axiomă.

În primul rând, preşedintele Băsescu îl urăşte pe Tăriceanu şi PNL. Această duşmănie cimentată îl roade pe şeful statului mai rău decât cicatricele operaţiilor sale. Ea s-a declanşat subit în vara lui 2005, după ce "Răzgândeanu" a refuzat să-i predea PNL şi să declanşeze alegerile anticipate. Scenariul presupunea victoria la scor a Alianţei DA, urmată de fuziunea celor două partide sub stindard popular.

Băsescu a avut însă inabilitatea de a-l propune, încă de la 7 martie 2005, pe propriul consilier, convalescentul Stolojan, drept "excelent portdrapel" la viitoarele alegeri. Întrucât PNL a decis să supravieţuiască, Băsescu a hotărât că acest partid trebuie să moară.

CFR face modificări în circulația trenurilor din cauza lucrărilor la infrastructură

AUR cheamă toate partidele la o dezbatere pe măsuri economice

Dar liberalii s-au încăpăţânat să reziste la guvernare. Şi nici nu s-au dezintegrat după plecarea lui Stolojan şi a "vizionarului" Valeriu Stoica. Ba încă au avut insolenţa să-i determine pe democraţi să-şi asume opoziţia faţă de Executiv din alte bănci decât cele ministeriale. Şi, ofensa supremă, liberalii au făcut parte din "monstruoasa coaliţie" care l-a suspendat pe Băsescu.

În al doilea rând, preşedintele are o vrajbă, dacă nu mai grea, atunci măcar mai veche faţă de PSD. Probabil că nu poate rosti numele Iliescu, Năstase şi, mai nou, Geoană, decât cu încrâncenarea vindicativă a contelui de Monte Cristo. Lucrurile sunt de notorietate şi orice remember este inutil.

În schimb, Băsescu are încredere doar în PD. Nu pentru că i-ar iubi sau ar fi iubit de către democraţi, ci pentru că aceştia se tem de el şi-l urmează cu supuşenie.

Singurul lucru faţă de care şeful statului nutreşte o dragoste sinceră este puterea de dragul puterii, pe sistemul folosit cu suscces până acum la popor: Daţi-mi Primăria!, Daţi-mi Consiliul!, Daţi-mi totul! Puterea nudă, seacă şi sterilă.

Acum să trecem la tulburările recente de pe scena politică.

La orizont sunt alegerile europene. Care, în sine, nu interesează pe nimeni. Pentru că miza e foarte mică. Un număr de numai 35 de oameni se vor înfrupta din nişte beneficii limitate pentru o perioadă infimă. Timp în care vor rata alegerile pentru Parlamentul naţional. Şi nimeni nu le garantează că, după doi ani, se vor mai regăsi pe listele pentru următorul scrutin european. Într-un fel, europarlamentarii, sunt sacrificaţi. Printre ei se găsesc foarte puţini oameni serioşi, interesaţi de o carieră muncită în UE.

Alegerile europene sunt însă foarte importante doar pentru că prefaţează bătălia electorală internă. Este mutarea de deschidere pentru locale, generale şi, apoi, prezidenţiale.

În faţa acestei realităţi, fiecare partid se poziţionează cum poate. PNL ţine cu dinţii de guvernare, sperând să momească poporul cu ciozvârte electorale. PSD, cel mai puternic partid din Parlament, este în declin accentuat de popularitate şi lipsit de resurse. Şi acţionează iraţional, în disperare de cauză, propunând o moţiune de cenzură, fără să le fie clare însă obiectivele şi consecinţele. Gestul PSD ar fi o tristă aflare în treabă, dacă nu l-ar servi, întâmplător, pe Băsescu.

Pentru că preşedintele a început, voalat, campania pentru PD şi reia cu virulenţă războiul împotriva PNL, prin intermediul DNA. Nu este decât o continuare a ofensivei declanşate în luna iunie, când Băsescu a organizat la Cotroceni "consultări" cu partidele politice vizând identificarea "unui premier care să prezinte Parlamentului o echipă guvernamentală axată pe reprezentanţi ai PNL-PD-PLD", doar pentru a ţine la sfârşitul acestora o conferinţă de presă în care a explicat că nu doreşte să dărâme Guvernul.

Ameţiţi de scenariile fluturate în ultimele zile sau de "intoxicările grosolane" ale politicienilor, este foarte greu de anticipat evoluţiile viitoare. În schimb, se poate estima ce nu se poate întâmpla.

Un guvern PD-PSD este o amăgire în care nu poate spera decât, eventual, partidul lui Geoană. Refacerea FSN-ului, printr-o alianţă de dreapta-stânga este imposibilă. Iarăşi, un un guvern PD-PLD, sprijinit de PSD, este un nonsens. E de neînchipuit cum va explica Băsescu constituirea unui guvern minoritar aflat la cheremul PSD sau cum vor explica social-democraţii de ce îi ajută "netransparent" pe democraţi după ce au făcut acelaşi lucru cu liberalii. De asemenea, va fi interesant de urmărit cum vor justifica democraţii susţinerea unei moţiuni cu numele "1000 de zile de haos. Sfârşitul guvernului de dreapta".

Dacă moţiunea va trece, PSD nu se va putea lăuda decât că a reuşit să dărâme un Guvern în care Superpreşedintele şi-a rupt dinţii.

Pentru că, mai degrabă, Băsescu îl va desemna premier pe Morar, decât să accepte un singur ministru social-democrat.

Iar Geoană va putea să spună, cu mâna pe inimă, "Jawohl, mein Führer!"

(Comentariu de Alexandru Purcăruş, [email protected])