La trei ani după respingerea Tratatului constituţional european la referendumul din Franţa, asigurarea preşedinţiei UE va fi "o ocazie pentru a confirma revenirea Franţei în Europa şi capacitatea sa de a asigura un impuls semnificativ proiectelor europene", a apreciat Jouyet într-o şedinţă de guvern desfăşurată miercuri.
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, declarase, încă de la sfârşitul lunii august, că preluarea conducerii UE "trebuie să mobilizeze toate energiile încă de acum", iar miniştrilor li s-a cerut să se consacre "intens" pregătirii acestei perioade şi să intensifice contactele cu Comisia şi Parlamentul European. Premierul Francois Fillon va organiza un seminar guvernamental, pentru a stabili priorităţile fiecărui membru al Guvernului, ulterior urmând să aibă loc mai multe comitete interministeriale la Matignon, unde a fost deja înfiinţat un secretariat general al Preşedinţiei, cu un buget de 190 de milioane de euro.
Preşedinţia franceză ar urma să pregătească intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2009, a tratatului european simplificat, care ar putea fi adoptat până la sfârşitul anului, să organizeze alegerea unui preşedinte permanent al Consiliului European şi să aleagă un nou coordonator pentru relaţiile externe, care va dispune de un serviciu diplomatic european. Preşedinţia franceză a UE va coincide şi cu prima reexaminare a politicilor europene şi a finanţării acestora după 2013, care ar urma să marcheze prima modificare a Politicii Agricole Comune.