Revista "Interviu" a fost pusă în vânzare la începutul acestei săptămâni şi s-a epuizat rapid, conform declaraţiei patronului unui chioşc de ziare, Quique Molina. "Luni au sosit primele exemplare şi până la prânz s-a vândut tot. Am cerut mai multe şi aşteptăm suplimentarea acestora", a declarat spaniolul din Alicante pentru presa iberică.
După şedinţa foto de săptămâna trecută, căpitanul echipei Orsan Elda Prestigio, care ocupă locul secund în prima divizie, Diana Box, a declarat că speră ca acţiunea jucătoarelor să ajute la strângerea celor 300.000 de euro necesari în acest sezon. "Am văzut prin asta oportunitatea de a informa lumea că avem probleme economice şi avem nevoie de sprijin financiar". Unul din portarii echipei, Aitziber Elejaba, a afirmat că "şedinţa foto a fost amuzantă".
Pe site-ul oficial al echipei, conducerea a postat un mesaj prin care le mulţumeşte jucătoarelor pentru gestul lor, pe care îl încheie astfel: "Pentru jucătoarele noastre – Ole, fetelor! Sunteţi extraordinare! Ne simţim mândri de voi!".
Handbalista Oana Şoit evoluează la Elda Prestigio de opt sezoane, în timp ce pentru Mihaela Tivadar acesta este primul pe care îl va juca la formaţia aflată pe locul secund în prima ligă spaniolă. În cupele europene, Elda va evolua în turul secund al Cupei EHF, cu Randers HK (Danemarca).