Prima pagină » Știri externe » Cel puţin 32 de morţi, într-o serie de atacuri comise în Irak

Cel puţin 32 de morţi, într-o serie de atacuri comise în Irak

Cel puţin 32 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci rănite, joi dimineaţă, într-o serie de atacuri comise la Bagdad şi în alte oraşe din Irak, au anunţat oficiali din domeniul securităţii.
Cel puţin 32 de morţi, într-o serie de atacuri comise în Irak

Atentatele au fost comise cu ajutorul unor bombe amplasate la marginea drumului sau cu maşini-capcană, dar au avut loc şi atacuri ale unor persoane înarmate.

Acestea au vizat cel puţin cinci zone diferite din capitală, unde s-au înregistrat cel puţin 22 de morţi, şi mai multe oraşe din provinciile Salaheddin (nord) şi Diyala (centru), potrivit unei surse din Ministerul de Interne şi unor oficiali locali din domeniul securităţii.

Anterior, o sursă din Ministerul de Interne a declarat că două maşini-capcană au explodat în cartierul Karrada, din centrul capitalei, iar bărbaţi înarmaţi au atacat două puncte de control din alte zone ale Bagdadului.