Protestatarii s-au adunat, vineri, în curtea spitalului, reclamând că veniturile lor urmează să fie reduse cu 20 la sută, prin tăierea sporurilor de periclitate. De asemenea, angajaţii susţin că nu vor mai primi tichete de masă.
Salariaţii afirmă că s-a ajuns în această situaţie după ce Ministerul Sănătăţii ar fi cerut conducerii spitalului să reducă drastic bugetul alocat cheltuielilor de personal.
„Ni se vor lua 20 la sută din sporuri, dar şi tichetele de masă. Pierderile sunt mult mai mari decât a tăiat guvernul anul trecut, când ni s-au redus salariile cu 25 la sută. Vom avea jumătate din banii pe care îi luam în anul 2009. Cu ce să plătim întreţinerea şi din ce să ne creştem copiii?”, a declarat asistenta mediclă Maria C., participantă la protest.
Acţiunea de protest a durat două ore, însă activitatea în spital nu a fost perturbată.
Conducerea unităţii medicale nu a putut fi contactată.
Liderul Sanitas Iaşi, Viorel Tănase, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că situaţia din sistemul sanitar ieşean este „extrem de tensionată” şi că astfel de proteste „pot izbucni oricând, în orice unitate”.
„Eu sunt acum într-o şedinţă cu conducerea sindicatului. Discutăm pe tema organizării unui protest la Iaşi, săptămâna viitoare”, a spus liderul Sanitas Iaşi.