Deputatul Sanda Maria Ardeleanu a spus, în conferinţa de presă a organizaţiei, că ea susţine ca premierul să fie politic şi, conform uzanţelor, să fie preşedintele principalului partid de guvernământ.
„Din punctul meu de vedere, este necesar un premier politic şi nu unul tehnocrat. Un premier politic care să fie şi preşedinte de partid e varianta bună”, a spus Ardeleanu.
Ea a arătat că situaţia va fi clarificată la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL şi a precizat că, indiferent de opţiunea ei, va susţine cea mai bună soluţie pentru România.
La rândul său, deputatul PDL de Suceava Eugen Constantin Uricec a declarat că actuala formulă de premier „e OK”
El a spus că, după opinia sa, actuala formulă de guvernare trebuie menţinută cel puţin un an pentru a încheia demersurile în vederea modernizării statului, unul dintre punctele vizate fiind şi Codul Muncii, pentru care Guvernul ar urma să îşi angajeze marţi răspunderea.
„Cred că actuala formulă guvernamentală cu domnul Boc premier e OK”, a spus Uricec.
Consiliul Naţional de Coordonare al PDL a fost amânat pentru data de 5 martie, după ce preşedintele Traian Băsescu a avut întâlniri cu parlamentarii PDL şi cu liderii locali ai partidului, în care a fost invocată înlocuirea lui Emil Boc cu un premier tehnocrat, însă nu a obţinut sprijinul partidului în acest sens.
Discuţiile pe această temă ar urma să fie reluate după Congresul UDMR, desfăşurat în 26 şi 27 februarie, la care a fost aleasă noua conducere a Uniunii.
CNC al PDL trebuia să convoace Convenţia Naţională a partidului la mijlocul lunii mai, la care să fie aleasă noua conducere a democrat-liberalilor. Mai mulţi lideri ai partidului s-au exprimat deja în favoarea separării funcţiei de premier de cea de preşedinte de partid.