Prima pagină » Sport » Femeile au acces gratuit pe Arena Naţională la meciul Dinamo – Gaz Metan Mediaş

Femeile au acces gratuit pe Arena Naţională la meciul Dinamo – Gaz Metan Mediaş

Femeile vor avea acces gratuit la Tribuna a II-a şi la Peluza I Nord a Arenei Naţionale, la partida Dinamo - Gaz Metan Mediaş, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, cu ocazia zilei de 8 martie, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Femeile au acces gratuit pe Arena Naţională la meciul Dinamo - Gaz Metan Mediaş

Copiii până la 7 ani şi elevii până la 14 ani au acces gratuit pe stadion numai însoţiţi de adulţi. Elevii de peste 14 ani, studenţii şi pensionarii beneficiază de o reducere de 50 la sută din preţul biletului, la Tribuna a II-a.

Abonamentele emise de FC Dinamo pe parcursul acestui sezon sunt valabile şi la partida cu Gaz Metan Mediaş, cu menţiunea că fiecare abonat va primi un tichet de acces pentru meciul programat pe „Naţional Arena”.

Biletele vor fi puse în vânzare marţi, la casele stadionului Dinamo, tichetele putând fi procurate în ziua meciului şi de la Arena Naţională.

Suporterii dinamovişti au la dispozitie şi varianta online pentru a intra în posesia unui bilet la meciul cu Gaz Metan Medias, accesând http://www.ticketfan.ro/Eveniment.aspx?nr=549 .

Preţurile biletelor la partida Dinamo – Gaz Metan Mediaş:

  • Categoria I – Tribuna I – 70 lei

  • Categoria a II-a – Tribuna I – 50 lei

  • Categoria a III-a – Tribuna I şi Tribuna a II-a – 10 lei

  • Categoria a IV-a – Peluza I Nord – 5 lei

  • Partida Dinamo – Gaz Metan Mediaş, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 20.20, pe Arena Naţională.