Prima pagină » Social » Predoiu: Mai multe fenomene au contribuit simultan ducând la rezultatele bune privind anticorupţia

Predoiu: Mai multe fenomene au contribuit simultan ducând la rezultatele bune privind anticorupţia

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, la conferinţa de bilanţ a DNA de luni, că mai multe fenomene au contribuit simultan la obţinerea rezultatelor pozitive în lupta anticorupţie, chiar managementul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dând semne clare de schimbare şi îmbunătăţire.
Predoiu: Mai multe fenomene au contribuit simultan ducând la rezultatele bune privind anticorupţia
Marina Plopeanu
27 feb. 2012, 18:21, Social

„Mai ales în cazurile de corupţie mesajul depăşeşte marginile dosarului şi persoanele inculpate. Mesajul întregii societăţi este: Nu tolerăm corupţia”, a spus Predoiu, care a felicitat DNA pentru rezultatele obţinute.

Întrebat dacă există o coincidenţă între hotărârile judecătorilor din cazurile de mare corupţie şi schimbarea conducerii Înaltei Curţi, dar şi împrospătarea corupului judecătorilor, ministrul Predoiu a afirmat că sunt mai multe fenomene care în mod simultan au contribuit. „Şi schimbarea legislaţiei, şi consecvenţa Executivului şi Legislativului de a susţine politicile anticorupţie pe cale legislativă, şi activitatea DNA – care s-a maturizat şi perfecţionat -, suportul Comisiei Europene”, a spus Predoiu.

De asemenea, Predoiu a confirmat că şi managementul Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, „care a dat clar semne de schimbare şi îmbunătăţire” a activităţii instanţei supreme.

Astfel, ministrul s-a referit şi la faptul că numai sunt amânate procesele pe parcursul mai multor ani.

„Toate au conturat şi dus la schimbarea contextului, a atmosferei, a paradigmei în care se face justiţie. În câţiva ani, pe baza unei munci susţinute din partea mai multor instituţii, s-a schimbat în linii mari paradigma de care vorbim despre justiţie. Nimeni nu poate rezolva toate problemele pe parcursul unui mandat şi nimeni nu poate fi perfect. E important să duci instituţia mai în faţă şi să o îndrepţi spre o perspectivă de normalitate”, a declarat Predoiu, adaugând că văzând şi soluţiile din dosare arată că suntem „într-o altă realitate”.

În acest context, Predoiu a susţinut că „nimeni nu îşi mai permite să pună dosare deoparte sau să uite să citească un an actul de sesizare, sau să amâne dintr-o simplă schimbare de sprânceana a unui avocat”. „Lucrurile s-au schimbat, povestesc o altă atmosferă în care se săvârşeşte justiţia”, a conchis ministrul Justiţiei.