Prima pagină » Știri externe » Roma trimite o misiune umanitară în Tunisia pentru refugiaţii libieni

Roma trimite o misiune umanitară în Tunisia pentru refugiaţii libieni

Italia a hotărât marţi să trimită o misiune umanitară în Tunisia, pentru a veni în ajutorul unui număr de aproximativ 10.000 de refugiaţi din Libia, în cadrul unei reuniuni interministeriale organizate de premierul Silvio Berlusconi, a declarat o sursă guvernamentală, citată de AFP.
02 mart. 2011, 12:00, Știri externe

În cadrul acestei întâlniri, Berlusconi l-a sunat pe premierul britanic, David Cameron, pentru a-l informa asupra hotărârilor luate de Italia şi pentru a-şi exprima dorinţa ca „alte ţări să poată lua hotărâri analoge”.

Tot potrivit acestei surse, miniştrii au calificat situaţia de la frontiera Libiei cu Tunisia drept „critică”, din cauza unui val de „zeci de mii de persoane disperate, între care un număr mare de copii”.

Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), situaţia de la frontiera dintre Libia şi Tunisia a atins un nivel de „criză”, după trecerea unui număr cuprins între 70.000 şi 75.000 de persoane, care se refugiază din faţa represiunilor regimului colonelului Muammar Kadhafi, de la 20 februarie încoace.

„Este o datorie morală şi umanitară să le venim în ajutor, dar a-i ajuta la faţa locului este, de asemenea, cea mai bună modalitate de a înfrunta, în mod serios, riscul unui imens val migratoriu” provenind din Maghreb, au apreciat miniştrii, citaţi de această sursă.

Roma a afirmat, deja, că se teme de un val de cel puţin 200.000-300.000 de imigranţi, în caz de îndepărtare de la putere a lui Muammar Kadhafi.

În Italia, care este, împreună cu Malta, prima poartă de intrare europeană la coastele tunisiană şi libiană, au sosit aproximativ 5.000 de imigranţi ilegali, pe mica Insulă Lampedusa, după îndepărtarea de la putere a preşedintelui tunisian Zine El Abidine Ben Ali.

Ea nu încetează să îndemne Uniunea Europeană (UE) să o ajute să facă faţă unui risc de criză umanitară „catastrofală”.

În plus, participanţii la această reuniune au relevat că aproximativ 1.400 de italieni şi 800 de srăini au fost evacuaţi din Libia, cu ajutorul mijloacelor furnizate de Roma.

În jurul lui Berlusconi erau reuniţi mai mulţi miniştri, între care al Afacerilor Externe, Franco Frattini, şi al Internelor, Roberto Maroni. Ministrul Economiei, Giulio Tremonti, participa la reuniune prin telefon, în timp ce ministrul Apărării era reprezentat de directorul său de cabinet.

Întrebată asupra unei eventuale blocări a averilor libienilor sau instituirii unei zone de interdicţie aeriană în Libia, sursa guvernamentală a dat asigurări că reuniunea s-a „concentrat foarte mult asupra temei umanitare”.

Într-un interviu acordat, miercuri dimineaţa, cotidianului Il Messaggero, Berlusconi a făcut apel la cea mai mare prudenţă în criza din Libia, „unde situaţia este foarte confuză”, dar mai ales cu privire la un eventual exil al lui Muammar Kadhafi.

Legăturile dintre Libia şi Italia sunt foarte strânse, de la semnarea, în 2008, a unui Acord, care a încheiat socotelile a peste 30 de ani de colonizare italiană (1911-1942). Italia este cel mai important partener comercial al Libiei, care deţine importante participaţiuni în întreprinderi italiene.