Prima pagină » Social » Percheziţii în patru judeţe, într-un caz de trafic cu maşini de lux luate în leasing

Percheziţii în patru judeţe, într-un caz de trafic cu maşini de lux luate în leasing

Poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii în judeţele Mehedinţi, Vrancea, Galaţi şi Ilfov, fiind căutate trei persoane care ar fi luat în leasing, printr-o firmă din Strehaia, trei autoturisme Mercedes în valoare de 200.000 de euro, apoi le-au vândut în Germania.
Percheziţii în patru judeţe, într-un caz de trafic cu maşini de lux luate în leasing
Bogdan Stanescu
29 feb. 2012, 11:53, Social

Percheziţiile au fost făcute la şapte adrese din cele patru judeţe, fiind puse în executare trei mandate de aducere într-un dosar în care se fac cercetări pentru trafic internaţional cu autoturisme de lux, potrivit Poliţiei Capitalei.

Membrii grupării ar fi luat în leasing, printr-o societate comercială din Strehaia, trei autoturisme Mercedes în valoare de 200.000 de euro, apoi le-ar fi vândut imediat în Germania.

Societatea a fost cesionată ulterior unui bărbat din Galaţi care, potrivit poliţiştilor, stătea într-o colibă.

Cele trei persoane urmează să fie audiate la Serviciul Furturi Auto.