Prima pagină » Știri externe » Doi militari NATO, ucişi de un soldat şi un civil afgani

Doi militari NATO, ucişi de un soldat şi un civil afgani

Doi militari ai NATO au fost ucişi de un soldat şi un civil afgani care i-au împuşcat în sudul Afganistanului, a anunţat ISAF.
Doi militari NATO, ucişi de un soldat şi un civil afgani

Şase militari străini, dintre care cel puţin patru americani, au murit împuşcaţi de colegii lor afgani în ultima săptămână, după incinerarea unor exemplare din Coran la o bază militară americană, urmată de manifestaţii violente.

„Doi indivizi, unul fiind soldat afgan şi celălalt în haine civile, au întors arma spre militari afgani şi din ISAF, omorând doi soldaţi ai ISAF”, a precizat Forţa NATO în Afganistan, într-un comunicat.

„Un profesor afgan a luat arma unui soldat şi a deschis focul asupra unor americani, omorând doi dintre ei. Soldaţii au răspuns, omorându-l pe profesor şi un militar afgan”, a declarat Niaz Mohammad Sarhadi, liderul districtului Zhary, unde s-a produs incidentul.

ISAF nu a dezvăluit identitatea şi naţionalitatea victimelor.

După ce au fost arse exemplare din Coran, în noaptea de 20 spre 21 februarie, la baza militară americană din Bagram, la nord de Kabul, Afganistanul este devastat de violenţe. Manifestaţiile antiamericane au provocat moartea a 30 de persoane şi rănirea altor 200.