„Trebuie să vedem dacă în următorii zece ani vom reuşi să mai creăm un brand ca Ion Iliescu în România, care să creadă în anumite principii, în anumite valori de stânga şi să poată spune lucrurilor pe nume”, a spus Vanghelie.
El a arătat că organizaţia pe care o conduce trebuie ca, împreună cu Ion Iliescu, să identifice şi să sprijine lideri „adevăraţi”.
„Organizaţia de Bucureşti a avut principii şi a spus să nu intrăm cu PDL la guvernare şi cred că în următoarea perioadă va trebui şi împreună cu domnul preşedinte Iliescu să găsim şi să încercăm să sprijinim nişte lideri adevăraţi. Cred că după încă douăzeci de ani domnul preşedinte o să ne prezinte următorii douăzeci care au trecut şi cu următorii două zeci, următorii patru zeci de ani”, a spus Vanghelie.
El a mai afirmat că prezenţa lui Iliescu alături organizaţia PSD Bucureşti va trebui să fie mai puternică.
„Îl invităm să vină alături de noi şi să reuşim să transmitem mesajele la nivel naţional să fim băgaţi în seamă”, a spus Vanghelie.
Ion Iliescu sărbătoreşte împlinirea vârstei de 81 de ani, joi, la Hotel Phoenicia, alături de membri PSD Bucureşti, lansând şi cartea „După 20 de ani”.