12:45, 23 Ian. 2025
Avocatul lui Cristi Borcea a declarat pentru MEDIAFAX că se va prezenta la DNA în jurul orei 14:00, pentru a se lămuri în legătură cu dosarul pentru care clientul său a primit citaţie.
"Am primit citaţia din partea DNA şi merg să mă uit peste dosar. Nu ştiu despre ce dosar este vorba. Vom vedea după aceea ce vom face", a spus Cristian Sârbu.
DNA derulează o anchetă privind transferurile de jucători de fotbal în perioada 1990-2006. În acest dosar, procurorii anticorupţie trebuie să stabilească dacă sumele trecute în contractele de transfer ale fotbaliştilor, astfel cum au fost înregistrate la federaţii sau cluburi, sunt aceleaşi cu cele notate la cluburile străine.